wishbuzz


17
Dec 07

Liber

Săptămâna trecută s-a întâmplat conform planului și vai bine e să nu ai 10 chestii de frământat permanent în gând! Cu alte cuvinte, m-am deconectat de tot. Check!
Poate am exagerat un pic cu Stargate: Atlantis, pentru că am văzut 3 serii a câte 20 de episoade, într-o săptămână. Oare cum voi supraviețui când se termină episoadele?! I’m gonna die…

Nu intenționez să mai fac mare lucru luna asta, dar două vorbe despre ideile în curs de dezvoltare:

jdn – jobber developer network

Social/Professional network-ul nu va mai exista sub denumirea jobber developer network, ci am hotărât, cu ceva timp în urmă, să dezvoltăm jobber în această direcție. Pe lângă IT, vom “ataca” și sectorul Business!
Astfel, după o pauză de câteva săptămâni, înainte de-a lansa versiunea pentru beta-testeri, ne așteaptă 1-2 săptămâni de finisare a UI-ului și integrarea cu job board-ul.

Știu că am anunțat că lansăm în noiembrie, dar am făcut o pauză și nu ne grăbim, chiar dacă se pare că și alții se mișcă în direcția asta. Presimt că în 2008 vor apărea în .ro câteva servicii noi de professional networking. :)

wishbuzz

De curând am aflat de uiteceVreau.ro, dar nu înțeleg cum ar putea avea succes în forma actuală.
wishbuzz e în curs de dezvoltare, dar nefiind high-priority, îi acord puțin timp.

Nici cu wishbuzz nu e grabă, îl dezvolt în ritmul în care mă simt confortabil, iar când va fi lansat, va fi foarte meseriaș! :)

Job reviews pe bloguri

A-nceput cu o idee și s-a concretizat într-un plan.

jobber împreună cu VISUALIS vor lansa un serviciu nou pe piața de recrutare din România, cu ajutorul bloggerilor. Acest nou serviciu (numele încă e secret, dar exista) va fi independent de site-ul de anunțuri jobber.ro, în sensul că o companie de recrutare nu va fi obligată să publice pe jobber pentru a beneficia de expunere pe bloguri. :)

Acum (luna asta) lucrăm la un site de prezentare a serviciului, după care vom discuta cu bloggeri influenți, iar apoi îi dăm drumul!

Pe post de concluzie

Mă simt liber, nepresat de probleme și odihnit.
Motto-ul lunii: nu-i grabă, toate la timpul lor.


19
Nov 07

Wishbuzz – delayed

Vă mulţumesc tuturor celor care v-aţi înscris la wishbuzz newsletter!

S-ar putea, însă, să mă fi grăbit cu explicarea modului de funcţionare... în avântul de entuziasm, am omis unul din principiile de bază în securitatea browserelor: same origin policy.
În alte cuvinte, modelul meu de implementare este imposibil de realizat din punct de vedere tehnic :D .

Săptămâna care-a trecut m-am gândit la alte variante de implementare şi, deşi am găsit câteva soluţii, nici una nu e la fel de comodă ca ideea iniţială.
Aşa că până nu găsesc ceva care să mă satisfacă şi care să permită oricui să folosească aplicaţia în cel mai intuitiv mod posibil, amân implementarea.

Dacă e cineva interesat de tehnicităţi, să mă-ntrebe. :)

Acestea fiind zise, vă doresc o săptămână caldă şi productivă! Mai e un pic până la Crăciun… hang on…


12
Nov 07

wishbuzz!

Mai am nevoie de câteva zile pentru a termina o versiune funcţională a unei idei din weekend: wishbuzz!

Problema

Sâmbătă a fost o zi superbă, pe care am petrecut-o împreună cu iubita şi logodnica mea (din fericire, e aceeaşi persoană)! În timp ce discutam despre una-alta, mi-a zis că ar fi fain să ne facem un bridal registry şi să punem acolo toate lucrurile de care avem nevoie după ce ne căsătorim. Să ştie lumea ce să ne cumpere. :)

Există un site de genul ăsta în România? O fi, da’ noi n-am auzit de el. Şi, dintr-o dată, s-a aprins un beculeţ: “îl fac eu!”.
Continue reading →