Aleg să nu îmi fie frică să îmi asum riscuri, pentru că eșecul nu e final și nu e distructiv. Eșecul e parte din drum. Îmbrățișez eșecul.
Dar, la urma urmei, probabilitatea unui eșec este cel mult egală cu probabilitatea succesului.
Și atunci, cum să nu-mi asum riscul?

Am zis.

Nu sunt un fan al clișeelor dar, retrospectiva de la sfârșitul anului și faimosul new year’s resolution e deja un obicei pe care-l respect în fiecare an.

2008.

Cuvintele cheie pentru 2008 au fost focus și simplificare—am fost concentrat, am făcut pași în a-mi simplifica viața și pot spune că mi-am atinse obiectivele.

2009…

2009 se anunță a fi un an greu datorită crizei economice.
Pentru mine, asta e o provocare! De a fi mai bun în ceea ce fac, de a lucra mai eficient, de a nu irosi timpul prețios, de a inova.

La începutul lui 2008 aveam nevoie să mă concentrez, pentru că îmi zburau multe idei prin cap, pentru că treceam prin multe schimbări și pentru că nu îmi găsisem încă drumul.
Dar găsitu-l-am și Îi sunt tare mulțumitor pentru asta!
—
În 2009 voi avea mai mare grijă de mine:

• Sport: Îmi fac abonament la bazin și merg cel puțin de 2 ori pe săptămână. Asta, cu fotbalul săptămânal și, să nu uit, wii-ul, e un nivel decent de activitate fizică la care vreau să mă mențin.
• Alimentație: În ultimii 2 ani am fost tot mai atent la ce, cum și cât mănânc, am adunat informații despre ce merge și ce nu, am făcut tot felul de experimente, iar acum sunt pregătit. Știu că am nevoie să întorc balanța din favoarea cărnii, în favoarea verdețurilor. Nu elimin nici un aliment, ci restaurez echilibrul sănătos.

Mi-ar plăcea să călătoresc și mai mult, în 2009, iar deja am câteva ieșiri pe listă:

• Londra, în ianuarie și aprilie;
• Austria, în februarie;
• Suedia, Norvegia și Cercul Polar de Nord, în iunie.

Nu știu dacă văd Thailanda sau Statele Unite, dar e posibil.
—
Acestea fiind spuse, iar cafeaua fiindu-mi pe terminate,
îți doresc ție, drag om pe care te cunosc sau nu,
să ai disponibilitatea și curajul de a-ți îndrepta relațiile stricate!
Începe cu cei care te iubesc, acum.

În ultimii 2 ani, Manu era foarte interesat de dezvoltare personală. Miercuri a făcut un mare salt înainte și a ajuns instant la cel mai înalt nivel de dezvoltare! Ne-a întrecut pe toți, just like that…

Ne leagă o mulțime de lucruri, pentru că în ultimul an am vorbit în fiecare zi și ne vedeam tot a 3-a zi, când eram amândoi în același oraș.
Dar de multe ori nu eram în același oraș, pentru că ne plăcea mult să călătorim. Manu s-a plimbat prin vreo 7 țări doar anul acesta și, deși avea o listă cu următoarele țări pe care voia să le viziteze (Australia și Japonia în mod special), Manu era curios (defect profesional) să vadă cum e și dincolo. L-au primit cu bucurie și s-a hotărât să rămână.

Am învățat câteva lucruri de la el, lucruri la care m-am gândit mult în ultimele zile. Chestiuni practice pe care mi le spun mie, în primul rând:

Nu lăsa relațiile în aer și problemele nerezolvate.

S-ar putea să nu mai ai niciodată șansa de a le clarifica.
Nu există certitudinea zilei de mâine (pentru mine, pentru tine), există doar Providența care hotărăște cât. Nu vrei să-ți trăiești restul vieții cu povara unei relații “neclarificate” (în cazul în care pleacă persoana respectivă).
Ai discernământul și puterea să treci peste confortul propriu, peste îndoielile raționale, peste mândrie și du-te acum să-ți rezolvi disputele.

Fă o copie de siguranță a parolelor.

Manu a lucrat mult timp ca sysadmin și în timpul acela era pasionat de securitatea datelor (unul din motivele pentru care era un sysadmin de succes). Dacă nu reușea fratele său, Alin, să-i ghicească o parolă, MULTE informații prețioase ar fi rămas nedescoperite.
Dacă deții în mod responsabil accesul la date sau servicii importante, asigură-te că atunci când pleci, nu va fi greu pentru cei apropiați să găsească parolele. Ține-le într-un seif sau pune-le într-o cutie de depozit în bancă. Fă cum vrei, dar nu le ține doar în memoria ta. Ai responsabilitatea asta.

Bucură-te de fiecare zi din viață.

No-brainer, asta. Și totuși, de multe ori e greu.
Povesteam cu Manu despre asta și ne încurajam reciproc. Aproape că făceam concurs care ia mai multe decizii importante bune! Ne împărtășeam experiențe legate de disciplina personală și financiară. Discutam mult despre succesele și eșecurile profesionale.
Iar atunci când lucrurile nu erau “roz”, faptul că puteam glumi împreună despre asta pur și simplu le făcea suportabile.

Mai mult, trăiește fiecare zi cu pasiune.

Firea vulcanică a lui Manu îl făcea să trăiască intens. De multe ori, on the edge.
În liceu (în zilele în care dădea pe la școală) purta cu el sute de pagini de documentație Linux & Cisco.
Era pasionat de fizică și a participat la olimpiada națională.
Acasă, citea beletristică, multă poezie și un pic de filosofie.
Făcea chitară clasică... cu mâna stângă.
Pierdea la poker pentru că nu-și putea controla emoțiile.
Îi plăcea să mănânce bine și de toate, dar timp de 3 luni a hotărât din senin să fie 100% vegetarian. A fost.
Eram amândoi foarte interesați de mâncat sănătos, dar ne permiteam să mai mergem la un KFC sau McDonald’s o dată la 1-2 săptămâni. Discutam acolo despre cât de nesănătoasă e mâncarea aia… dar degeaba, dacă-i bună!
La fotbal, fugea cel puțin de 2 ori mai mult decât ceilalți. Era peste tot!

Tot timpul în mișcare, tot timpul înainte…

La revedere, Manu!

Din fericire, nu știm câte zile vom mai trăi.

Dacă asta ar fi ultima zi, ți-ai trăi-o așa cum o faci acum?
Îți trăiești cu pasiune timpul?
Ce faci azi pentru ceilalți? Dar pentru tine?

Love ya guys!

Așadar, nu a fost o săptămână, ci au fost 4 zile în care nu am mâncat pâine și m-am simțit foarte bine!
Apoi am plecat în Croația și am preferat câte-un sandwich sănătos, pe drum, decât câte-o salată seacă .
Mi-am dat seama că ai nevoie să fii în controlul mediului și a circumstanțelor. Acasă e simplu, pentru că nu am nici un fel de constrângeri alimentare…

Buuun, dar ce e mai important e că nu pâinea, în sine, este o problemă, ci consumul exagerat al ei și al oricărui aliment, de altfel.
Nu sunt pentru eliminarea de tot a pâinii, dar sunt pentru înlocuirea pâinii albe+amelioratori cu pâine neagră integrală, cu ingrediente minime și pentru un consum limitat al ei.

În altă ordine de idei, azi mi-am luat biță . Plouă de numa’ în Oradea (deh, doar e 15 septembrie!), așa că încă n-am scos-o la o tură, dar de-abia aștept!

Cam atât…

Iar dacă tot sunt aici, atunci elimin complet orice suc (excepții: icea tea, suc natural de fructe fără adaos de zahăr) timp de o săptămână.

Planul e să încep cu o săptămână, dar vreau să elimin aproape de tot pâinea din alimentație și să devină un aliment pe care-l consum ocazional.

În fazele următoare, intenționez să reduc drastic și consumul de paste… dar nu-i grabă.

Doamne-ai milă!

Fiat Bravo, 10.000 km mai târziu

Săptămâna trecută am trecut de 10.000 km cu Bravo-ul și i-am făcut prima revizie/schimb de ulei. Îl am din aprilie și am bătut drumul Oradea-Cluj-Mureș-Cluj-Oradea… fără număr!

Mașina este superbă!
La curbe, ai impresia că se lipește de asfalt. Stă incredibil de bine pe drum.
Accelerația nu e dementă, dar se simte turbo-ul și cei 120 de căluți chiar și de la 140 km/h în sus. Iar la 120, în a patra (la depășiri mai critice), trage de numa’!

Consumul depinde MULT de stilul de condus. Recordul până acum este între Oradea-Cluj cu un consum de 6.6 litri la sută, cu o viteză maximă de 110-120 km/h și nu mai mult de 3 depășiri. Drumul a durat undeva între 2 ore, 2 ore și jumătate.
Recordul din partea opusă, pe același drum, este de 11.2 litri la sută. Am ajuns la Cluj într-o oră și 23 de minute, cu viteză aproape legală în aproape toate localitățile .

Ca punct negativ, aș menționa sensibilitatea materialelor din interior, mai ales bordul, de fapt torpedoul. Dar și ușile. Fiat Bravo arată FOARTE bine în interior, stilul italian a dat din nou lovitura, dar materialele sunt cam sensibile la stimuli mecanici (frecări apăsate, julituri, zgârâieturi). Dar se poate trăi cu asta .

Business as usual

Săptămânile astea, deadline-urile se țin lanț. Producem și livrăm “marfă” de calitate!
Nu zic mai mult de-atât, deocamdată, doar că lucrurile merg bine.
Sunt, totuși, destul de obosit, așa că plănuiesc să iau o săptămână de pauză, luna viitoare.

Răbdarea și perseverența fac diferența

Viața nu este întotdeauna așa cum vrei să fie, clar.
DAR,
dacă *știi* cum ai vrea să fie, dacă îți dorești suficient de mult, dacă crezi că aparentul imposibil ar putea fi posibil, dacă ai răbdare și nu te pripești, dacă ești perseverent și consecvent în acțiuni,
ATUNCI…
s-ar putea ca viața să devină așa cum vrei tu.
Ba, mai mult, s-ar putea să ai o surpriză plăcută și să devină MULT MAI extraordinară decât ai visat! Asta e o minune pe care o face Dumnezeu, câteodată, pentru cei dispuși. Când se-ntamplă așa, îmi place să spun că sunt răsfățat de Dumnezeu.

Sunt plin de pace, iubesc și sunt iubit, iar toate frământările din ultimele luni și-au găsit răspunsuri. Concluzia este că s-au meritat și nici măcar nu se compară cu starea de bine de acum!

În linii mari, cam asta ar fi.
You can go outside and play, now :p

Ei bine, azi am decis că m-apuc de ea!

Am schițat mental o “poveste” și câteva idei principale. Nu o să fie lungă, o să fie bazată pe o poveste adevărată (a mea), o să fie educativă și nu o să aibă nici o legătură cu Ajax, PHP sau alte amețeli de-astea .

Nu mi-am propus s-o termin la o anumită dată, deci 6 luni sau 6 ani e la fel de probabil. Dar o fac, promit!

Wish me luck :->

Aveam un draft început acum 2 săptămâni. N-am reușit atunci să-mi pun trăirile în cuvinte. Astăzi, mai devreme am încercat iar, dar “am luat-o pe arătură” și am șters draft-ul.

Încă nu m-am obișnuit cu realitatea cruntă a lipsei funcției UNDO în viață. Nu sunt obișnuit să pierd, dar sunt egoist atunci când cred că am dreptul și… am pierdut.

Acum încerc să-mi răscumpăr greșelile și să o recâștig, pentru că am fost un prost și am lăsat lucrurile să meargă din inerție, iar entropia și-a spus cuvântul. De reținut: inerția e soră cu entropia.

Buuun…
Treaba e în felul următor: simt că orice fac acum nu prea mai are importanță și nu poate schimba status quo-ul. Și asta mă face să mă simt incredibil de neputincios!

În fine, nu detaliez acum… ideea e că toate încercările mele futile de-a schimba destinul sunt EXTREM de consumatoare de energie emoțională și mentală. Trăiesc totul foarte intens și nu pot să nu mă simt ca… o mașină de spălat care merge-n gol )))).

Așa că intenționez să fac o schimbare:
Voi învăța să trăiesc cu pierderea și cu refuzul, le voi lua așa cum vin și nu voi mai încerca să le schimb. Dacă e să se schimbe, vreodată, se vor schimba. Iar când se vor schimba, voi fi pregătit să le întâmpin, pentru că certitudinile pe care le am nu sunt trecătoare. Dacă nu se vor schimba… well… bănuiesc că e și asta o posibilitate, dar n-am de gând să mă gândesc prea mult la ea. Ignorance is bliss!

Pshaw… pe cine prostesc eu aici?? În fine…

Cu riscul de-a suna telenovelistic, poate dai gândire (și un răspuns ar fi super!) următoarelor întrebări:
1. Tu ce faci când nu poți schimba ceva, deși nu e nimic ce-ți dorești mai mult (decât să poți schimba acel ceva)?
2. Care e cel mai grav păcat pe care i l-ai iertat iubitului/iubitei?

Cel mai interesant e că nu prea am control asupra creierului—macină întruna și nu sunt decât un spectator. E fascinant și enervant, că aș prefera să dorm .

Totuși, un gând conștient tot am reușit să produc:
Ce mi-ar rămâne dacă mi s-ar lua posibilitatea de a face ceea ce fac (munca)?
Tre’ să mă gândesc…

Dacă de mâine ar trebui să renunți la munca pe care o faci acum, tu cu ce te-ai ocupa?