Mantra mea, de-acum înainte.
Aleg să nu îmi fie frică să îmi asum riscuri, pentru că eșecul nu e final și nu e distructiv. Eșecul e parte din drum. Îmbrățișez eșecul.
Dar, la urma urmei, probabilitatea unui eșec este cel mult egală cu probabilitatea succesului.
Și atunci, cum să nu-mi asum riscul?
Am zis.
Am trăit 2008 cu intensitate:
am iubit,
am sperat,
am construit,
am pierdut,
am avut succes,
am căzut,
am iubit mai mult,
am crescut,
am căutat,
am pierdut mai mult,
am găsit,
am fost dezamăgit,
am dat,
am gustat,
am primit,
am înțeles…
am trăit și nu regret nimic.
Nu sunt un fan al clișeelor dar, retrospectiva de la sfârșitul anului și faimosul new year’s resolution e deja un obicei pe care-l respect în fiecare an.
Cuvintele cheie pentru 2008 au fost focus și simplificare—am fost concentrat, am făcut pași în a-mi simplifica viața și pot spune că mi-am atinse obiectivele.
2009 se anunță a fi un an greu datorită crizei economice.
Pentru mine, asta e o provocare! De a fi mai bun în ceea ce fac, de a lucra mai eficient, de a nu irosi timpul prețios, de a inova.
La începutul lui 2008 aveam nevoie să mă concentrez, pentru că îmi zburau multe idei prin cap, pentru că treceam prin multe schimbări și pentru că nu îmi găsisem încă drumul.
Dar găsitu-l-am și Îi sunt tare mulțumitor pentru asta!
—
În 2009 voi avea mai mare grijă de mine:
Mi-ar plăcea să călătoresc și mai mult, în 2009, iar deja am câteva ieșiri pe listă:
Nu știu dacă văd Thailanda sau Statele Unite, dar e posibil.
—
Acestea fiind spuse, iar cafeaua fiindu-mi pe terminate,
îți doresc ție, drag om pe care te cunosc sau nu,
să ai disponibilitatea și curajul de a-ți îndrepta relațiile stricate!
Începe cu cei care te iubesc, acum.
Manu este unul din prietenii mei cei mai apropiați.
În ultimii 2 ani, Manu era foarte interesat de dezvoltare personală. Miercuri a făcut un mare salt înainte și a ajuns instant la cel mai înalt nivel de dezvoltare! Ne-a întrecut pe toți, just like that…
Ne leagă o mulțime de lucruri, pentru că în ultimul an am vorbit în fiecare zi și ne vedeam tot a 3-a zi, când eram amândoi în același oraș.
Dar de multe ori nu eram în același oraș, pentru că ne plăcea mult să călătorim. Manu s-a plimbat prin vreo 7 țări doar anul acesta și, deși avea o listă cu următoarele țări pe care voia să le viziteze (Australia și Japonia în mod special), Manu era curios (defect profesional) să vadă cum e și dincolo. L-au primit cu bucurie și s-a hotărât să rămână.
Am învățat câteva lucruri de la el, lucruri la care m-am gândit mult în ultimele zile. Chestiuni practice pe care mi le spun mie, în primul rând:
S-ar putea să nu mai ai niciodată șansa de a le clarifica.
Nu există certitudinea zilei de mâine (pentru mine, pentru tine), există doar Providența care hotărăște cât. Nu vrei să-ți trăiești restul vieții cu povara unei relații “neclarificate” (în cazul în care pleacă persoana respectivă).
Ai discernământul și puterea să treci peste confortul propriu, peste îndoielile raționale, peste mândrie și du-te acum să-ți rezolvi disputele.
Manu a lucrat mult timp ca sysadmin și în timpul acela era pasionat de securitatea datelor (unul din motivele pentru care era un sysadmin de succes). Dacă nu reușea fratele său, Alin, să-i ghicească o parolă, MULTE informații prețioase ar fi rămas nedescoperite.
Dacă deții în mod responsabil accesul la date sau servicii importante, asigură-te că atunci când pleci, nu va fi greu pentru cei apropiați să găsească parolele. Ține-le într-un seif sau pune-le într-o cutie de depozit în bancă. Fă cum vrei, dar nu le ține doar în memoria ta. Ai responsabilitatea asta.
No-brainer, asta. Și totuși, de multe ori e greu.
Povesteam cu Manu despre asta și ne încurajam reciproc. Aproape că făceam concurs care ia mai multe decizii importante bune! Ne împărtășeam experiențe legate de disciplina personală și financiară. Discutam mult despre succesele și eșecurile profesionale.
Iar atunci când lucrurile nu erau “roz”, faptul că puteam glumi împreună despre asta pur și simplu le făcea suportabile.
Firea vulcanică a lui Manu îl făcea să trăiască intens. De multe ori, on the edge.
În liceu (în zilele în care dădea pe la școală) purta cu el sute de pagini de documentație Linux & Cisco.
Era pasionat de fizică și a participat la olimpiada națională.
Acasă, citea beletristică, multă poezie și un pic de filosofie.
Făcea chitară clasică... cu mâna stângă.
Pierdea la poker pentru că nu-și putea controla emoțiile.
Îi plăcea să mănânce bine și de toate, dar timp de 3 luni a hotărât din senin să fie 100% vegetarian. A fost.
Eram amândoi foarte interesați de mâncat sănătos, dar ne permiteam să mai mergem la un KFC sau McDonald’s o dată la 1-2 săptămâni. Discutam acolo despre cât de nesănătoasă e mâncarea aia… dar degeaba, dacă-i bună!
La fotbal, fugea cel puțin de 2 ori mai mult decât ceilalți. Era peste tot!
Tot timpul în mișcare, tot timpul înainte…
La revedere, Manu!
Dacă asta ar fi ultima zi, ți-ai trăi-o așa cum o faci acum?
Îți trăiești cu pasiune timpul?
Ce faci azi pentru ceilalți? Dar pentru tine?
Spuneam aici că încerc o săptămână fără pâine și nu am mai zis nimic despre asta.
Așadar, nu a fost o săptămână, ci au fost 4 zile în care nu am mâncat pâine și m-am simțit foarte bine!
Apoi am plecat în Croația și am preferat câte-un sandwich sănătos, pe drum, decât câte-o salată seacă 
.
Mi-am dat seama că ai nevoie să fii în controlul mediului și a circumstanțelor. Acasă e simplu, pentru că nu am nici un fel de constrângeri alimentare…
Buuun, dar ce e mai important e că nu pâinea, în sine, este o problemă, ci consumul exagerat al ei și al oricărui aliment, de altfel.
Nu sunt pentru eliminarea de tot a pâinii, dar sunt pentru înlocuirea pâinii albe+amelioratori cu pâine neagră integrală, cu ingrediente minime și pentru un consum limitat al ei.
În altă ordine de idei, azi mi-am luat biță 
. Plouă de numa’ în Oradea (deh, doar e 15 septembrie!), așa că încă n-am scos-o la o tură, dar de-abia aștept!
Cam atât…
Pornind de la premisa că, în general, “carbohidrații sunt nesănătoși pentru trup”, am decis să nu consum deloc pâine timp de o săptămână, adică până luni, 25 august.
Iar dacă tot sunt aici, atunci elimin complet orice suc (excepții: icea tea, suc natural de fructe fără adaos de zahăr) timp de o săptămână.
Planul e să încep cu o săptămână, dar vreau să elimin aproape de tot pâinea din alimentație și să devină un aliment pe care-l consum ocazional.
În fazele următoare, intenționez să reduc drastic și consumul de paste… dar nu-i grabă.
Doamne-ai milă!
N-am mai scris demult, dar am fost foarte ocupat trăind și s-au întâmplat multe, în ultima lună! În ordine aleatorie:
Săptămâna trecută am trecut de 10.000 km cu Bravo-ul și i-am făcut prima revizie/schimb de ulei. Îl am din aprilie și am bătut drumul Oradea-Cluj-Mureș-Cluj-Oradea… fără număr!
Mașina este superbă!
La curbe, ai impresia că se lipește de asfalt. Stă incredibil de bine pe drum.
Accelerația nu e dementă, dar se simte turbo-ul și cei 120 de căluți chiar și de la 140 km/h în sus. Iar la 120, în a patra (la depășiri mai critice), trage de numa’!
Consumul depinde MULT de stilul de condus. Recordul până acum este între Oradea-Cluj cu un consum de 6.6 litri la sută, cu o viteză maximă de 110-120 km/h și nu mai mult de 3 depășiri. Drumul a durat undeva între 2 ore, 2 ore și jumătate.
Recordul din partea opusă, pe același drum, este de 11.2 litri la sută. Am ajuns la Cluj într-o oră și 23 de minute, cu viteză aproape legală în aproape toate localitățile .
Ca punct negativ, aș menționa sensibilitatea materialelor din interior, mai ales bordul, de fapt torpedoul. Dar și ușile. Fiat Bravo arată FOARTE bine în interior, stilul italian a dat din nou lovitura, dar materialele sunt cam sensibile la stimuli mecanici (frecări apăsate, julituri, zgârâieturi). Dar se poate trăi cu asta .
Săptămânile astea, deadline-urile se țin lanț. Producem și livrăm “marfă” de calitate!
Nu zic mai mult de-atât, deocamdată, doar că lucrurile merg bine.
Sunt, totuși, destul de obosit, așa că plănuiesc să iau o săptămână de pauză, luna viitoare.
Viața nu este întotdeauna așa cum vrei să fie, clar.
DAR,
dacă *știi* cum ai vrea să fie, dacă îți dorești suficient de mult, dacă crezi că aparentul imposibil ar putea fi posibil, dacă ai răbdare și nu te pripești, dacă ești perseverent și consecvent în acțiuni,
ATUNCI…
s-ar putea ca viața să devină așa cum vrei tu.
Ba, mai mult, s-ar putea să ai o surpriză plăcută și să devină MULT MAI extraordinară decât ai visat! Asta e o minune pe care o face Dumnezeu, câteodată, pentru cei dispuși. Când se-ntamplă așa, îmi place să spun că sunt răsfățat de Dumnezeu.
Sunt plin de pace, iubesc și sunt iubit, iar toate frământările din ultimele luni și-au găsit răspunsuri. Concluzia este că s-au meritat și nici măcar nu se compară cu starea de bine de acum!
În linii mari, cam asta ar fi.
You can go outside and play, now :p
Tot am zis că o să mai scriu o carte. Da’ o ziceam în glumă... oarecum.
Ei bine, azi am decis că m-apuc de ea!
Am schițat mental o “poveste” și câteva idei principale. Nu o să fie lungă, o să fie bazată pe o poveste adevărată (a mea), o să fie educativă și nu o să aibă nici o legătură cu Ajax, PHP sau alte amețeli de-astea .
Nu mi-am propus s-o termin la o anumită dată, deci 6 luni sau 6 ani e la fel de probabil. Dar o fac, promit!
Wish me luck :->
Atenție: conținut mult prea personal pentru a apărea pe un blog public!
But then again… who cares?
Aveam un draft început acum 2 săptămâni. N-am reușit atunci să-mi pun trăirile în cuvinte. Astăzi, mai devreme am încercat iar, dar “am luat-o pe arătură” și am șters draft-ul.
Încă nu m-am obișnuit cu realitatea cruntă a lipsei funcției UNDO în viață. Nu sunt obișnuit să pierd, dar sunt egoist atunci când cred că am dreptul și… am pierdut.
Acum încerc să-mi răscumpăr greșelile și să o recâștig, pentru că am fost un prost și am lăsat lucrurile să meargă din inerție, iar entropia și-a spus cuvântul. De reținut: inerția e soră cu entropia.
Buuun…
Treaba e în felul următor: simt că orice fac acum nu prea mai are importanță și nu poate schimba status quo-ul. Și asta mă face să mă simt incredibil de neputincios!
În fine, nu detaliez acum… ideea e că toate încercările mele futile de-a schimba destinul sunt EXTREM de consumatoare de energie emoțională și mentală. Trăiesc totul foarte intens și nu pot să nu mă simt ca… o mașină de spălat care merge-n gol )))).
Așa că intenționez să fac o schimbare:
Voi învăța să trăiesc cu pierderea și cu refuzul, le voi lua așa cum vin și nu voi mai încerca să le schimb. Dacă e să se schimbe, vreodată, se vor schimba. Iar când se vor schimba, voi fi pregătit să le întâmpin, pentru că certitudinile pe care le am nu sunt trecătoare. Dacă nu se vor schimba… well… bănuiesc că e și asta o posibilitate, dar n-am de gând să mă gândesc prea mult la ea. Ignorance is bliss!
Pshaw… pe cine prostesc eu aici?? În fine…
Cu riscul de-a suna telenovelistic, poate dai gândire (și un răspuns ar fi super!) următoarelor întrebări:
1. Tu ce faci când nu poți schimba ceva, deși nu e nimic ce-ți dorești mai mult (decât să poți schimba acel ceva)?
2. Care e cel mai grav păcat pe care i l-ai iertat iubitului/iubitei?
E ora 3.12 AM și nu pot să dorm.
Am febră, mintea o tot ia pe cărări halucinante (delir semi-conștient) și nu pot să-i dau shutdown, gâtul de-abia mă lasă să înghit, iar frisoanele de-abia le pot controla cu o plapumă + pătură + polar în care am schiat azi iarnă (peste pijama) :p.
Cel mai interesant e că nu prea am control asupra creierului—macină întruna și nu sunt decât un spectator. E fascinant și enervant, că aș prefera să dorm .
Totuși, un gând conștient tot am reușit să produc:
Ce mi-ar rămâne dacă mi s-ar lua posibilitatea de a face ceea ce fac (munca)?
Tre’ să mă gândesc…
Dacă de mâine ar trebui să renunți la munca pe care o faci acum, tu cu ce te-ai ocupa?
Aș vrea să aflu mai multe despre tine, cea/cel ce-mi citești blogul!
Loading ... Loading ...Apoi, dacă nu cer prea mult, spune-ne cum te cheamă, de unde ești și în ce-ți investești timpul.
De-abia aștept!
Am ajuns la mult râvnitul Inbox 0—adică nu mai am nici un e-mail în inbox și toate problemele au fost rezolvate curat (deci nu doar le-am șters).
Liberté!
Din punct de vedere al “unde-mi voi petrece veșnicia?”, toți am fost creați egali. Nu ne diferențiază nici măcar faptele bune. Nu ne diferențiază pioșenia, nici postul, nici mersul la înviere și la biserică.
Dumnezeu este Acela care face diferența. El ne-a dat harul (cadou nemeritat) să putem alege dacă-L credem, sau nu. Dacă credem că Isus chiar a făcut ce-am auzit noi c-a făcut și dacă lăsăm acest adevăr să ne ghideze și să ne lumineze viața, pe bune, dincolo de niște cuvinte…
Dar, în final, tot nu știi sigur dacă ceea ce faci îți va aduce o eternitate în rai. Iar asta îi face pe cei mai mulți să renunțe. Păcat…
Égalité!
Nu-mi pot imagina un mod mai bun de a-mi petrece zilele următoare decât în compania familiei mele și a prietenilor. Iar pentru ei și pentru că trăiesc și sunt sănătoși, Îi mulțumesc Lui.
Fraternité!
Acest post face parte din seria Open-source week. Fii cu ochii pe el, va fi actualizat de mai multe ori pe parcursul lui azi.
Mi s-au adunat o căruță de bug-uri… așa că azi mă înarmez cu “Raid” și le dau să inhaleze. Diiieee, buuugs, diiieee!! Estimez să le lichidez repede.
Apoi vreau să implementez paginare la o listă de articole… bla bla :p.
6.25 :: Sună alarma… o reprogramez… somn, dulce somn…
6.40 – 8.20 :: Sună alarma… mă trezesc, automatismele de dimineață (un pic de gimnastică, duș, mic dejun), am început să mă uit la episodul 16, seria 3 din House (cam 15 minute).
Apoi deschid mail-ul—24 de mail-uri noi în Inbox, de aseară—le citesc, le sortez, răspund pe scurt la câteva…
8.30 – 9.10 :: A venit Cristi după mine și m-a dus la birou, unde l-am găsit pe Radu deja intrat “în horă”. Am schimbat impresii :p și am început să-mi citesc feed-urile—86 de articole noi. Le scanez în câteva minute!
Laterz!
10:15 :: Vreau să-mi iau un navigator GPS. Mă gândesc la un Mio. Cât mai simplu, dacă are și hărți cu România foarte bine, dacă nu, nici o problemă. Buget maxim: 900 lei. Recomandări?
10:15 – 13:05 :: Work, work, work. Mă uit ca *oul la 10 linii de cod. Mi s-au blocat sinapsele! După ceva vreme le-am lăsat și m-am luat de altele, mai mărunte. Dar cele 10 linii sunt acolo și mă așteaptă .
13:10 :: Ai văzut ce face Google?? Ăștia e nebuni! Nu am o imprimantă aici, să tipăresc avionul, too bad!
13:20 :: Prânz. Sandwich. Poate o ciorbă, mai târziu . Manu?
13:40 – 16:00 :: Alături de o cană de cafea, am mărșăluit intens printre liniile de cod… și mi-am ajutat colegii, ca un bun camarad ce sunt :->.
16.00 – 17.15 :: Am dat o fugă până la reprezentanța Fiat, să-mi recuperez un pre-avans destul de consistent pe care l-am plătit acum două săptămâni, când am rezervat mașina. Speram să fie gata toate actele până vineri, dar se pare că mai trebuie s-aștept până marți-miercuri, săptămâna viitoare! Uf… Ce mașină? Fiat Bravo, 1.4 turbo-multijet (benzină), 120 CP. E un mic monstruleț supărat .
Am trecut și pe la Artima, în drum spre casă, de unde am cumpărat: – o cremă de brânză (de uns pe pâine), – o pâine mică, – o pungă de salată rucola, – un “iaurt ușurel”, – un cașcaval Tilsit, – hârtie igienică.
17.20 – 18.30 :: Food!! Am pus câteva feliuțe de pâine la cuptor, iar pe ele câte-o felie mai groasă de cașcaval și bucățele de blue cheese. După 5 minute a-nceput să iasă un fum din cuptor, omg!! Pusesem prea devreme cașcavalul .
După ce le-am scos din cuptor, le-am acoperit în frunze de rucola (făcute cu ulei de măsline și oțet balsamic). All-in-all: yummmm .
Apoi am mai rezolvat niște urgențe în cod.
19.00 – 20.00 :: Fotbal de fotbal, pe-un frig de frig de zile mari! Dar bine de bine de tot. :p
20.40 – 21.20 :: Home sweet home, cu o cană mare de ceai alb, fierbinte. M-am ocupat de câteva probleme administrative (de time management, mai exact—cine știe, cunoaște) șiii…
1. Așteptarea naște răbdare, iar răbdarea e o virtute. Grea.
2. Uneori tindem să nu luăm în calcul factorii externi, atunci când ne facem planuri. Ei există și ne afectează direct. Ba, mai mult, așteaptă-te să fii sabotat chiar de propria-ți persoană, ocazional.
E în regulă, e normal, e și mâine o zi. Sau ne place să credem asta .
Acest post face parte din seria Open-source week. Fii cu ochii pe el, că va fi actualizat de mai multe ori, pe parcursul lui azi.
—
De câteva săptămâni încoace, în fiecare dimineață îmi stabilesc o listă de 1-2-3 most important tasks pentru ziua respectivă.
Practic, îmi prioritizez lista de chestii-de-făcut și aproape că nu mai simt deloc presiunea celorlalte 20 de items din lista MARE (chiar are 22 de items acum).
Bun, azi am două MITs:
1. Briefing pentru cel mai nou membru al echipei—azi e prima lui zi și suntem foarte încântați! Nici n-am apucat să pun anunț pe jobber .
2. Update masiv la secțiunea de cluburi—pentru un site de fotbal la care lucrăm.
6.40 :: Trezirea
7.15 :: La 6.40 m-am trezit doar să mut alarma pe “7.15”. De data asta, chiar m-am ridicat din pat.
7.15 – 8.15 :: Un pic de gimnastică de dezmorțire. După ce-am descoperit că nu am apă caldă (oare pentru că n-am plătit întreținerea de două luni?), am făcut un semi-duș rece și am luat micul-dejun (sandwich cald) împreună cu a doua jumătate a episodului 8 din seria 10 de TopGear :p. Prima jumătate am văzut-o ieri. Tot ieri am făcut și upgrade la WordPress 2.5, fără probleme. Admin-ul de la 2.5 e MULT mai bine “desenat”!
8.15 – 8.50 :: Răspuns la mail-uri (target: Inbox Zero... not there, yet), trecut rapid prin feed-uri dar n-am aflat nou/interesant decât noutăți despre Aurelian și un articol despre scalarea MySQL. Ăsta despre MySQL l-am salvat în bookmarks, pentru diseară.
8.50 – 9.30 :: Update pe blog, schimbat câteva mail-uri cu alți matinali și, împreună cu Radu, încercăm să găsim o soluție la o problemă de care se lovește… Krauler ;;).
10.00 – 11.40 :: Prima zi în noul birou (închiriem un spațiu într-o clădire mai mare, împreună cu alte firme de software/design) a început și deocamdată avem o masă ovală, mare și 4 scaune de plastic. Ca la terasă.
Ne-am instalat, am configurat wireless-ul, intrat în posesia cheilor, după care am dat o fugă până la Jysk (think IKEA and divide by 100) și am cumpărat 4 scaune “directoriale”. Funny thing, chiar se numesc Chief :p.
11.40 – 13.20 :: O sesiune intensă de briefing pentru Sziszi, noul coleg. I-am arătat aplicația noastră de project management (cu un mic demo), după care i-am făcut un tur prin codul proiectului la care va lucra: “yey, o să lucrez cu cod indentat!”. Yes!
13.20 – 13.45 :: A venit pizza! Eu am avut prosciuto crudo cu gorgonzola. Yummm… Apoi am venit să mai scriu aici și în 5 minute avem Skype-call cu partea mai bună a echipei noastre, din Londra :p.
14.25 :: Ah, am uitat să-ți spun de revelația pe care-am avut-o azi dimineață, în baie! So… mă gândeam la prepoziții și conjucții și încercam să-mi aduc aminte care e diferența dintre ele… când am avut revelația: prepoziție -> pre-poziție -> înainte de poziție -> are de-a face cu poziția unui lucru. Oh my God!! De ce ne-a pus profa de romă să le memorăm și nu ne-a explicat logica?? :p Atât.
14.30 – 15.30 :: Am făcut progrese întru îndeplinirea MIT #2 pentru azi. Apoi, în urma convorbirii pe Skype, am pus la punct planul de bătaie pentru zilele astea (MITs, basically).
16.00 – 17.00 :: Acum o săptămână și ceva m-a contactat Sebi (jurnalist la InformMedia—trust de presă) pentru un video-interviu, iar azi ne-am întâlnit și am povestit. Cu două camere video în cameră + un fotograf.
Am vorbit despre Geek Meet și alte pasiuni de-ale mele, Internet-ul românesc și puțin despre semantic web. Interviul va apărea pe Magnetika, la un moment dat…
17.20 – 18.00 :: A venit apa caldăăă!! Am profitat de ocazie, mi-am rașchetat fața și am făcut un duș, că până la Paște nu mai e mult! :p Acum scriu chestia asta, în compania unei căni mari de cafea (I know, I know (pour les connaisseurs)) și mă gândesc să-i sun pe Manu, Dani și Marius, să ieșim diseară la un ceai și… o stare de vorbă :p.
18.04 :: Mă întorc la TextMate, SmartSVN și Firefox—MIT #2 încă nu e gata!
18.05 – 20.20 :: Hooraaay, am realizat cât mi-am propus pentru astăzi din MIT #2!
20.30 – 22.00 :: Am ieșit cu băieții la o plimbare sub cer senin și puțin ceai la Kokoon (cea mai cozy ceainărie din Oradea). În seara asta am mers pe ceai verde de mentă cu ceva arome… relaxant și delicios !
Îmi place că de 2 săptămâni—de când nu mai am mașină—merg mult pe jos. Și nu e nimic mai fain decât o plimbare seara, după o zi lungă! OK OK, sunt multe lucruri mai faine ca asta, dar încerc să punctez ceva… :p
22.30 – 23.00 :: Ajuns din nou acasă, mai rezolv niște chestii minore, îmi parcurg lista de chestii-de-făcut, mai elimin câteva, mai discut cu ceilalți despre anumite detalii… așa, low-profile . Iar paharul de vin roșu, moldovenesc primit de la Victor, e perfect să mă pregătească de somn!
iTunes merge de zor, e toată muzica într-un singur playlist, pe shuffle și am trecut de la Yanni la Armin van Buuren la Good Charlotte la Bryan Adams la Vivaldi. Și îmi place La Primavera!
Azi a fost o zi cam atipică, dar mă duc la somn cu inima ușoară că am făcut lucrurile cât am putut de bine. Mâine se vor lega multe din cele începute azi!
Somn ușor…
Sau, în alte cuvinte, o săptămână din viața mea, în detalii, aici. Noa… nu chiar aici, un pic mai încolo.
Încep de mâine (îmi dau timp să mă răzgândesc de la această idee năstrușnică), iar planul e să fac live-blogging, din două-n trei-n patru ore, în funcție de cât de interesantă se dovedește ziua respectivă.
O fac pentru că:
1. mi se pare o chestie bizară;
2. vreau să evaluez lucrurile în care-mi investesc timpul.
Vai, dar ce gând mi-a venit! Aș putea folosi o platformă de microblogging…
Dar nu o voi face. :p
Well, ne vedem mâine!
—-
Unii oameni prestează cel mai bine atunci când sunt pe ultima sută de metri, presați din toate părțile.
Sub prea multă presiune, alții cedează.
Iar majoritatea dintre noi, probabil că învățăm să facem față presiunii și să fim cât mai productivi și “prezentabili”.
Când eram prin liceu, am început un experiment:
Nimic nu a pus stăpânire pe mine și pot, oricând vreau, să renunț sau să spun NU.
Cu alte cuvinte, mi-am testat libertatea de acțiune. Care din lucrurile pe care le fac, le fac pentru că așa vreau și care pentru că îmi sunt impuse sau se așteaptă de la mine să le fac? Da, e o linie subțire între asta și a zice că nu fac decât ce am chef. Dar nu despre asta e vorba, ci de o motivație mult mai adâncă: nu am rețineri de la a face ceva ce trebuie, dar nu o fac pentru că trebuie, ci pentru că înțeleg de ce trebuie și aleg să fac.
Desigur, nu am nici rețineri în a refuza să fac ceva ce alții cred că trebuie, dar eu nu sunt convins.
OK, revenind… chestia asta s-a materializat în tactica pe care-o folosesc și azi să fac față presiunii:
OK, e doar un joc de cuvinte stupid (nu fac față, ci fac spate), dar reprezintă ceea ce fac de multe ori, sub presiune: mă-ntorc cu spatele, îmi odihnesc/curăț/fluidizez gândurile, iau o gură de aer… după care plonjez din nou în mijlocul acțiunii, de data asta pregătit și cu forțe proaspete. Întoarcerea spatelui poate dura 6 ore, o zi, o săptămână... whatever.
Nu am o concluzie coerentă, poate doar o legătură între scrierea asta și ce-am mai scris zille trecute.
P.S. Pentru domnișoare, menționez că reacționez impecabil în situații critice și la limită . Pe cuvânt de cercetaș!
Vorba aia, “nu știi să apreciezi ceva decât după ce-l pierzi”...
De vreo două zile sufăr de un fel de conjunctivită (m-am autodiagnosticat). Lăcrimez în continuu și văd totul blurry. Am pus mai mult Visine decât scrie pe prospect și ajută un pic. Timp de o oră, aproximativ.
Așa că mă gândeam cât de prețios e văzul pentru mine și cât de rar realizez asta…
Ironia face să am o săptămână foarte plină și două deadline-uri pe sfârșitul ei, așa că nu-i rost de relax . Oh, well…
filipcte [at] gmail [dot] com
