inovatie


9
Nov 09

Explorra, GeekMeet, StartCast, Wave

Azi, 9 noiembrie 2009, e o zi importantă pentru noi pentru că am lansat live Explorra. Explorra este rezultatul muncii unei echipe de 18 persoane, pe o perioadă de 1 an de zile, iar ceea ce se vede acum este doar vârful unui aisberg. De-abia așteptăm să vă arătăm și restul! Până atunci, uite unde vreau eu să ajung cândva, în viața asta :) .

Primul GeekMeet în Constanța va avea loc pe 28 noiembrie și voi fi prezent. Vinovat de întâlnire se face Cosmin Chiru, căruia vreau să-i mulțumesc pentru inițiativă. Sper să ne întâlnim mai mulți la Constanța!

Săptămâna trecută v-am arătat numai puțin… așa, de gust… din StartCast. Pregătim următorul episod, în care-i vom avea ca invitați pe Vlad Stan și Radu Ticiu. Ambii au experiență cu startups și vom discuta despre startup-urile românești, cât de multe, cât de bune, dacă există oportunități pentru investitori… și multe altele :) . Estimăm să avem episodul gata pe începutul lunii decembrie.

Iată că am găsit întrebuințare și pentru Google Wave! Îl folosim cu succes pentru planificarea episoadelor StartCast, avem și un început timid de a-l folosi la planificarea întâlnirilor GeekMeet. Wave este cea mai bună platformă de colaborare pe documente. Am zis.

Busy-busy, dar tare fain!
Noapte bună :) .


10
Mar 09

Voice Keychain password manager

M-am jucat în seara asta cu Voice Keychain, o aplicație meseriașă tare dezvoltată de Alex Deva .
Lansarea la apă s-a întâmplat ieri.

Voice Keychain este un password manager diferit: parolele stocate sunt accesate prin telefon (momentan există un număr de România și unul de US), dictate de un robot cu voce feminină (dar tot robot e :p). M-am distrat de numa’ cu aplicația și, dacă nu aș fi avut o singură p4r0l4 pentru toate cele, m-aș gândi să folosesc VK!

OK, poate că nu am doar o parolă, ci mai multe, dar momentan sunt mulțumit să-mi lipesc stickies pe monitor.

Desigur, nu-mi lipesc stickies pe monitor—nu de alta, dar nu pun mizerii pe Macul meu :) .

Bottom line, interacțiunea web-telefonie/audio e o zonă provocatoare, cu multe oportunități.
Mult succes, Alex!


29
Feb 08

Ale cui *este* datele mele?

În ultima vreme se discută mult despre data portability, cea mai recentă intervenție fiind a lui Sir Tim Berners-Lee, menționată pe Techcrunch.

Modelul clasic

De când au înțeles că pot câștiga bani din informațiile pe care le au despre useri, companiile care dețin aplicații software (și, inclusiv site-uri web) au făcut tot posibilul:
1. să strângă cât mai multe date, tot mai multe date;
2. să le țină închise, securizate, inaccesibile de către terți.

A funcționat și au făcut bani!

La revolución

Motivul pentru care Facebook a avut atât de mult succes (= adoptare în masă), în atât de puțin timp, este platforma pe care au pus-o la dispoziția developerilor. Facebook este unul din primii jucători mari care au văzut valoare în expunerea datelor, în deschiderea bazelor de date.
Chiar dacă încă le țin închise în interiorul Facebook, faptul că oricine poate dezvolta aplicații Facebook cu acces la toate datele fiecărui user (care folosește acea aplicație), e un mare pas înainte!

Apoi a venit OpenSocial de la Google, care atentează la pasul următor: comunicarea din exterior cu platformele de social networking.

Tot de la Google avem și Social Graph, un engine care încearcă să determine cu cine și ce relații ai, online, pe baza link-urilor. Check it out!

Așadar, dilema

Din punctul de vedere al utilizatorilor, au toate aceste site-uri dreptul să dețină datele noastre și să nu ne lase să le folosim în terțe aplicații?
I think not!

Dar din punctul de vedere al site-urilor care dețin date despre utilizatori… dacă până acum făceau bani din aceste date (de ex., prin advertising contextual și targetat), o deschidere a bazelor de date nu aduce, după sine, o gaură mare în buget?
Dacă oricine le poate accesa datele din exterior și folosi așa cum îi taie, mai au aceste date valoare?
Suntem martori la o tranziție subtilă de la web-of-data la web-of-services?

Ce urmează?

P.S. Fiți cu ochii pe 2puffs, bebelușul lui Vladimir!


15
Feb 08

Servicii vs Advertising

Ai citit scrisoarea Yahoo! către acționari? În caz că nu, o poți citi mai târziu.
Ce mi-a sărit mie în ochi, din scrisoare, este următoarea afirmație (al șaselea paragraf de jos în sus):

We are also creating a unique and valuable network of premium websites to serve our advertisers.

To serve our advertisers

Care este scopul majorității serviciilor oferite de Yahoo!? To serve our advertisers.
Am putea spune că e evident și normal să fie așa, pentru că Yahoo! este, în primul rând, o companie de advertising. Vinde reclamă. Iar serviciile nu sunt decât un simplu suport. Sunt modul în care ei ajung la oameni. Să le servească reclamă.

Eu, personal, prefer oricând să plătesc pentru un serviciu de calitate, decât să-mi fie oferit pe gratis dar să mă asedieze cu reclame.
În concepția mea idealistă despre Web, acest aspect este, pur și simplu, GREȘIT. Mai nou, totul se-nvârte în jurul advertising-ului. La produse și servicii pe care cei mai mulți dintre noi nu le dorim…

Text-ads? O capcană. Încearcă să mă fenteze să dau click. În 8 ani de heavy-Internet-usage, nu am găsit nici măcar o dată ceva relevant și util în text ads. Nici măcar o dată! Pentru că atunci când caut ceva, folosesc servicii dedicate căutării și nu mă bazez pe ceea ce cred alții că m-ar interesa.
Continue reading →


29
Jan 08

Noii antreprenori din România

Uite c-a apărut și articolul pe wall-street.ro: Noul val de antreprenori din Internetul romanesc, așa cum ziceam aici

P.S. vezi slide 6 :->


8
Jan 08

Oameni pasionați

Vă cunosc personal pe unii care citiți acest blog. Pe alții, mai puțin, iar pe alții, deloc.

Știu că mulți aveți idei și lucrați să le transformați în realitate, de aceea aș vrea să vă încurajez cu o vorbă de-a lui Tom Peters:
Singurele produse care au viitor sunt cele create de oameni pasionați.

Citeam asta mai devreme în Purple Cow (absolut recomandată!) și m-a încurajat mult!

Hai, pe vaci… cai!


18
Nov 07

Despre “umanizarea” software-ului

Eroul meu, Jason Fried, vorbeşte superb despre software, la Business Innovation Factory.


9
Nov 07

Andrei Alexandrescu, C++ guru

Andrei Alexandrescu este un om faţă de care am un respect autentic, deşi nu i-am auzit numele decât astăzi, într-un interviu pe HotNews.

I-am sorbit fiecare cuvânt, i-am admirat modestia şi m-a impresionat integritatea sa!

Nu prea găsim modele, zilele astea, nici oameni care să ne inspire şi de la care să învăţăm? Andrei ne dovedeşte că există.

Ce putem învăţa de-aici?

Că avem nevoie de putere şi curaj pentru a ne lăsa mândria la o parte şi a renunţa la auto-laudă/narcisism. Nimic nu e mai penibil decât un om mediocru care se crede buricul pământului şi nu uită să se promoveze astfel…

P.S. Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! (Matei 5:3)


31
Oct 07

Google intră în social networking

Dar nu oricum, prin crearea unei reţele sociale noi (aşa cum au crezut toţi), ci într-un mod inovativ, tipic Google:

OpenSocial va fi un layer intermediar între API-urile mai multor reţele sociale (Orkut, Salesforce, LinkedIn, Ning, Hi5, Friendster—pentru început) şi developeri. Astfel, în loc să înveţe API-urile fiecărei reţele sociale, developerii pot învăţa şi folosi direct API-ul oferit de Google.

Făcând o analogie în domeniul bazelor de date, OpenSocial este un database abstraction layer care, printr-un API unic, oferă acces la baze de date diferite (reţele sociale, în cazul OpenSocial).

E interesant faptul că Facebook nu se află printre partenerii Google, cel puţin nu acum, la început. Oare vor da mâna, la un moment dat, sau vor intra într-un război de război?

Ce aplicaţii am putea crea cu ajutorul OpenSocial?
Care credeţi că vor fi efectele acestei mişcări făcute de Google?
De ce nu funcţionează social networking-ul în România?

Later edit:
Foarte obiectivă această opinie.


16
Oct 07

dot ro reviews

Am început luna trecută să scriu despre site-uri româneşti noi şi mai puţin noi. Nu mi-a cerut nimeni să fac asta, dar am făcut-o dintr-un spirit de mândrie naţională :D şi din dorinţa de a-i susţine pe noii veniţi.
Ştiu ce înseamnă să lansezi un site / un serviciu online şi ştiu cât de mult apreciez eu atunci când alţii vorbesc despre asta!

Astfel, salut poziţia lui Mihai şi adresez aceeaşi invitaţie: dacă ai lansat un site românesc, scrie-mi la me[at]filipcte.ro şi încerc să te ajut!

Succes! :)


3
Oct 07

Steve Jobs — an inspiration!

“We do things where we feel we can make a significant contribution…

... Innovation comes from people meeting up in the hallways or calling each other at 10:30 at night with a new idea, or because they realized something that shoots holes in how we’ve been thinking about a problem. It’s ad hoc meetings of six people called by someone who thinks he has figured out the coolest new thing ever and who wants to know what other people think of his idea.

And it comes from saying no to 1,000 things to make sure we don’t get on the wrong track or try to do too much. We’re always thinking about new markets we could enter, but it’s only by saying no that you can concentrate on the things that are really important.”

Steve Jobs, interviu la BusinessWeek