amenzi


21
Mar 08

Experiment cu amenzile de parcare: q.e.d.

Iată că ieri am finalizat și experimentul cu amenzile de parcare, iar concluzia este următoarea:

În Oradea (nu îmi permit să generalizez și la alte orașe), amenzile de parcare sunt centralizate într-o bază de date, dar nu e obligatoriu să le plătești. Și asta nu pentru că sunt ei permisivi, ci pentru că au deficiențe în sistemul informatic :D . Adică baza de date în care sunt stocate amenzile nu comunică deloc cu baza de date în care sunt stocate impozitele (la primărie). Și cine merge la Serviciu Parcări special să le plătească amenzi?? :p

Cum am ajuns la concluzia asta?
Mi-am vândut mașina. Am radiat-o de la primărie (să nu mai plătesc impozit pe ea) și nu aveau nici o amendă de parcare în evidență. În câteva zile va fi înmatriculată pe numele noului proprietar, iar numărul vechi (pe baza căruia sunt stocate amenzile de parcare, în baza de date) va fi tăiat. Tough luck! :)

Administrația (națională și locală) ar trebui să investească în sisteme informatice integrate.


16
Jan 08

Experiment cu amenzile de parcare: trecem la faza II

Prin toamna lui 2006 m-am decis să fac un mic experiment, să descopăr dacă amenzile de parcare sunt centralizate și păstrate undeva :D .

Cum anume?
Simplu, neplătindu-le.

Într-un an și 3 luni am reușit să strâng un număr destul de rotund de amenzi de parcare, în Oradea și Cluj :) .

Astăzi doresc să vă anunț că am încheiat această fază a experimentului, cu următoarea concluzie:
Amenzile de parcare sunt centralizate de un serviciu special al primăriilor, iar dacă le dai numărul mașinii, îți vor spune ce ai pe “dosar”.

Faza II

Nu pot să nu mă bucur că unele sisteme administrative chiar funcționează! Excepția a fost atunci când mi-au ridicat mașina, că o parcasem pe trotuar, în fața primăriei din Cluj, iar dl. Boc se-ntâmpla să fie în birou în acea după-masă de sâmbătă. Atunci nu m-am bucurat.
Totuși, l-am cunoscut pe șeful “brigăzii” de ridicat autovehicule și, în timp ce-mi scria procesul verbal, am descoperit că suntem verișori de gradul 2. Prea târziu ca să putem anula actul, însă :p.

Deci, revenind la următoarea fază a experimentului:
Acum că știu că, undeva, într-o bază de date a călcătorilor de lege, figurez și eu cu amenzi de parcare, vreau să văd ce se întâmplă dacă nu le plătesc. Nu glumesc! :D

E foarte posibil să-mi vină o factură grasă mai târziu, dar tentația e prea mare!

Notă:
Încurajez pe toată lumea să-și plătească toate amenzile și dările către stat!
Cu alte cuvinte, “nu faceți asta acasă!”.

Fac o excepție

Opresc imediat experimentul, în momentul în care voi avea posibilitatea de a plăti amenzile online. De ce nu le pot plăti și acum, online??

Well… back to work!