Nu pot să mă abțin să nu vă spun de câte ori pe zi, din reflex, între “alt-tab”-uri, îmi vine să dau click pe bookmark-urile twitter, google reader și hacker news! Realizez asta doar acum, când îmi impun abstinență de ele (hacker news am voie doar seara, maxim jumătate de oră 
—celelalte deloc luna asta).
Voi denumi această tendință Twitterflex (Twitter + reflex), pentru că e chiar un reflex.
Până acum ceva timp, planul meu era următorul:
Trag tare 3-5 ani, pun bazele unui business profitabil (sau mai multe), îl vând pentru multe milioane de dolari și, din acel moment, nu va mai trebui să muncesc “pentru bani”, ci doar ocazional, din pură plăcere. Îmi voi deschide ceainăria/cafeneaua și voi călători, împreună cu familia mea.
Mda… the early retirement dream.
Nu zic că e rău, ci doar improbabil să se-ntâmple. În plus, dacă evaluez sacrificiile pe care acest vis le pretinde (ceea ce am și făcut), realizez că NU MERITĂ.
NU MERITĂ să-mi sacrific sănătatea.
NU MERITĂ să-mi sacrific relațiile.
NU MERITĂ să-mi sacrifict TOT timpul.
NU MERITĂ să nu văd nimic altceva în afară de asta.
Vorba cuiva, parafrazat: “îți periclitezi sănătatea în tinerețe ca să faci bani, ca la bătrânețe să ai cu ce plăti doctori și medicamente”.
În acest “nou plan”, munca joacă tot un rol crucial, iar lenea și resemnarea nu-și au locul!
Dar munca nu este totul, ci e echilibrată de un stil de viață din ce în ce mai sănătos (mă lupt cu asta, mama știe și mă bâzâie tot timpul—MULȚUMESC!), de relații prețioase în care investesc timp și energie, de activități independente.
E un plan funcțional pentru mulți, mulți ani, pentru că nu e distructiv.
E human-friendly și chiar dacă n-o să câștig milioane de dolari, nu-i nimic—voi fi fericit! 
Stress. Mult mai puțin stress. Am mutat focus-ul de pe “de făcut urgent” pe “de făcut maxim de bine”. Constrângerile de timp ale altora, mă lupt să nu mi le însușesc.
Sunt mult mai relaxat. Nu lent, nici complet detașat. Doar relaxat atunci când închid laptop-ul.
Am regăsit plăcere și satisfacție în munca pe care-o fac.
La un moment dat, o pierdusem, pentru că munca devenise o permanență în viața mea. Not healthy!
Creativitate sporită, datorită nivelului scăzut de stress și a satisfacției în muncă. Da!
Am trecut prin prima, dar o prefer pe a doua!
Dragă X care citești aceste rânduri, nu te gândi că o să tragi tare acum, iar mai încolo o să te relaxezi—n-o să se-ntâmple! Nu-ți abandona visul, dar ai răbdare… și asigură-te că tot ceea ce faci e un pas înspre el.
Și mai ține minte că, dacă nu ai cu cine împărtăși viața asta, cu bucuriile și dezamăgirile ei, ratezi tocmai esența!
Îți doresc o zi excelentă, azi!
De departe cel mai bun post pe care l-am citit în ultima vreme, articolul lui Dragoș vorbește despre presiunea psihologică de a avea propria locuință, chiar dacă asta înseamnă credit la bancă.
Think twice twelve-times.
Eu am luat decizia că până nu voi putea să-mi cumpăr o locuință “cu banii jos”, sau măcar să plătesc peste trei sferturi din start, nu voi lua un credit pentru asta.
Sunt atâtea alte lucruri care se pot face cu banii care s-ar duce într-o rată! Atâtea locuri de văzut și lucruri de făcut! Of, of…
Pe asta se bazează argumentul psihologic—că vei avea propria ta locuință. Când, de fapt, dacă iei un credit să-ți cumperi casă, nici măcar nu e a ta până nu achiți fiecare bănuț și mult peste…
Și să trăiești zeci de ani, în fiecare zi, cu presiunea că dacă nu ai suficienți bani pentru rată, îți pierzi casa… ce poate fi mai stresant de-atât!?
Pentru că rata este, de-obicei, dublă decât chiria. Iar dacă ai chirie ieftină, rata e chiar de 3-4 ori mai mare! Și nu e deloc o situație similară cu: “am plătit 300 de lei pentru asta, hai că mai pun 20 pentru extensie”. Nu, e minim de două ori mai mulți bani și nici nu luăm în considerare impozitul, asigurarea de locuință, reparațiile și întreținerea proprietății…
Chiria funcționează pentru mine, deocamdată.
Încă o dată, articolul lui Dragoș.
Mi s-a întâmplat din nou, în dimineața asta, să mă trezesc între 5 și 6 (AM) nemaiputând dormi, cu mintea deja măcinând intens idei, probleme și soluții.
Aș zice că am nevoie de cam 7 ore de somn pe noapte. Organismul meu zice că tot a doua zi poate funcționa eficient și cu 5-6.
La începutul anului, mi-am propus ca în 2008 să mă concentrez pe câteva, foarte puține, lucruri importante. Până acum sunt mulțumit de prestația-mi.
Pe termen lung… nu-mi doresc s-o țin tot așa de intens. Uneori mi-e dor de zilele alea în care n-aveam nici o grijă, nu mi se-ntâmplau încă 10 lucruri în background și totul era… light.
Nu am ajuns nicidecum în burnout! Nuuu, dimpotrivă, sunt în plină etapă de dezvoltare!
Astea sunt doar niște gânduri personale de ora 6…
Și, uite, ca să nu pleci cu mâna goală, uite un articol adevărat scris de Joel Spolsky. De meditat asupra-i și de acționat întocmai 
Pe drum spre Timișoara, ieri, povesteam cu un prieten despre… chestii. Din vorbă-n vorbă, ajungem să vorbim despre o situație provocatoare în care-am fost anul trecut. Am realizat, imediat, ceva important:
Am ales bine!
Unele decizii sunt prea importante pentru a fi lăsate la mila rațiunii. Da, da, exact asta am vrut să spun!
Noi, oamenii, avem instincte (sau conștiință, sau vocea Duhului Sfânt—choose your flavour!), niște indicatori subtili care ne “spun” ce e bine pentru noi și ce nu.
Decizia din vara trecută am bazat-o pe un hibrid instinct-rațiune, iar acum, când mă uit în urmă, văd că am făcut cea mai bună alegere!
Ascultă-ți vocea.
P.S. OK, s-a făcut ora 8 și mă pun să-mi pregătesc ideile pentru diseară. Voi vorbi de la ora 17:00.
Cu toții avem o mie de lucruri de făcut și niciodată nu ne ajunge timpul…
Dintre toate acestea, există unul sau două, cu adevărat importante. Ele sunt și cele mai dificile de făcut, cer cea mai multă energie și concentrare, iar de aceea suntem tentați să abordăm problema în felul următor:
Și începi ziua cu gândul de mai sus… Iar după 5-6 ore, îți dai seama că de-abia ai rezolvat câteva sarcini minore, ești obosit și nici măcar nu ai început să te gândești la celelalte, mari și grele. Ce-i de făcut? “Trag tare azi să finalizez mărunțișurile, iar mâine încep cu forțe proaspete!”.
Vine mâine, dar de dimineață primești un telefon… stabilești o întâlnire și pleci. Revii peste 3 ore, începi să răspunzi la mail-uri, apar probleme cauzate de rezolvările de ieri (de ex. bug-uri), te ocupi de ele și, uite-așa, mai trece-o zi. Iar mâine e sâmbătă și i-ai promis unui prieten că-l ajuți la o treabă.
“Luni”, îți spui…
Nu știu cât de mult te regăsești în scenariul acesta, dar mie mi s-a întâmplat prea des! Ceva nu-i OK.
Cum ar fi dacă am aplica principiul lui Pareto în “ecuația” noastră?
Presupunem că 80% din proiectele noastre, rezultă în 20% din fame & fortune de care beneficiem.
Asta înseamnă că 20% din proiecte aduc 80% din fame & fortune!
Asta înseamnă că o porție relativ mică din munca pe care o depunem, aduce cea mai mare parte din rezultate!
Acesta e secretul, doamnelor și domnilor. Secretul succesului măsurat pas cu pas. Zicea cineva că “over-night success usually happens in 15 years”.
Începem prin a ne prioritiza activitatea și mergem până la planificarea atentă a muncii, în fiecare zi.
Cheia e să începem ziua cu sarcinile cele mai dificile, cu cele care ne sperie cel mai mult. Odată rezolvate, răsplata și satisfacția pe care-o primim ne ajută să ne ocupăm și de sarcinile mărunte.
Ce unelte folosești pentru GTD?
Cum stai cu distribuția timpului, conform principiului 80/20?
La ce capitole stai bine și la care mai ai de lucru?
Începând de luna viitoare, nu voi mai fi angajat la Flame, ci mă voi dedica lui jobber, celorlalte proiecte începute (jobberBase, wishbuzz, hot.spots.ro) şi câtorva proiecte în regim de freelancing.
Am venit la Flame în aprilie (2007) şi imediat am descoperit 2 lucruri:
.Am plecat în martie din Oradea fără planuri pe plan profesional şi extenuat (fizic şi mental). Am avut un mini-concediu de 2 săptămâni, înainte de prima zi la Flame, timp în care mi-am propus:
Mi-au trebuit cam 3 luni să-mi îndeplinesc obiectivele, timp în care n-am lucrat nimic pe lângă day-job.
Apoi am început jobber, iar ideile au început să curgă.
Fast-forward 5 luni mai târziu, am decis că e timpul să plec, deşi am avut o experienţă excelentă şi îmi pare rău că nu mă voi mai întâlni aşa des cu prietenii pe care mi i-am făcut la Flame!
Astfel, în decembrie o ţin mai moale şi îmi pregătesc “tonusul” pentru noul an, pentru proiectele meseriaşe la care voi lucra.
Later update, ziua următoare:
Se pare că şi Garrett Dimon (UI & UX master) a decis să renunţe la un job constant, pentru a-şi dezvolta visurile!
De când am fost mic, Dumnezeu m-a răsfăţat şi m-a învăţat că visurile se împlinesc.
Totul a început în clasa a doua când, după ce-am văzut pentru prima oară un computer, m-am rugat timp de un an să primesc şi eu unul. Am primit un Commodore 64 şi am fost cel mai fericit copil!
Am trăit mai multe experienţe asemănătoare şi, uitându-mă înapoi, realizez că ele au fost piatra de temelie în atitudinea mea idealistă faţă de viaţă şi faţă de oameni.
Acum, după ce-am trăit împliniri şi dezamăgiri deopotrivă, înţeleg că visurile se pot împlini, dar nu de la sine. În primul rând, am nevoie să cred şi să ştiu ce-mi doresc. În al doilea rând, trebuie să fac paşi în direcţia bună, înspre împlinirea visurilor.
Lucrurile bune nu vin mură-n gură, ci trebuie urmărite şi câştigate, iar Dumnezeu îşi face întotdeauna partea Sa (uneori, în moduri diferite de cum ne-am aştepta).
... este ca peste 7 ani să avem 2-3 copii sănătoşi, să îmi conduc afacerile online dintr-un birou mic şi cochet, lipit de “tea & coffee house” pe care-l voi deţine, un loc călduţ unde nu se fumează şi muzica (bună) nu e dată tare, iar oamenii pot veni să citească, să lucreze (co-working) sau doar să discute…
Încerc să nu stau degeaba, ci:
Aşa că dă-mi voie să te întreb:
Care e visul tău?
Bună, sunt Filip şi sunt dependent de maşină...
(“hello, Filip!”)
Clujul e un oraş aglomerat, pentru că e strâmt şi pentru că nu are şosea de centură. Nu e practic imposibil de străbătut, ca Bucureştiul, dar e foarte aglomerat.
Când eşti la volan, îţi doreşti s-ajungi cât mai repede la destinaţie, cu stres minim. Ce se-ntâmplă în realitate, însă, e că pornim la drum cu această aşteptare, dar realitatea din trafic e brutală şi frustrantă!
După ce-am realizat că nu pot face mare lucru pentru a fluidiza traficul (lol), mi-am resetat atitudinea şi aşteptările de la volan şi am devenit MUUUULT mai relaxat.
Iar cel mai fain lucru pe care-l poţi face e să acorzi prioritate altora! Pe bune, e un sentiment înălţător…
Serios acuma…
Eşti acolo unde ai vrea să fii?
Faci ceea ce ai vrea să faci?
Îţi înţelegi menirea?
Ştii pentru ce te trezeşti dimineaţa?
Spune-mi ce anume din lumea asta merită să te compromiţi şi să accepţi să trăieşti o zi mai frustrantă ca alta?
Ce anume te opreşte să pui piciorul în prag şi să zici: “Gata, pân-aici a fost! De azi încep să trăiesc!”?
Viaţa e prea scurtă... fructifici fiecare zi? Investeşti în viitor?
... şi de multe ori trebuie să faci alegeri care dezamăgesc, trebuie să refuzi oameni sau oportunităţi, trebuie să spui NU. Pentru că e imposibil să le faci pe toate, să-i mulţumeşti pe toţi.
Mă consider un tip deschis şi prietenos, iar prietenii ştiu despre mine că nu mă fac nevăzut când e de ajutat. Am crescut în acest spirit, ceea ce face să-mi fie tare greu să spun NU. Dar în ultima vreme am “pus picioru-n prag” şi am hotărât să învăţ să refuz, atunci când simt că trebuie să refuz. E o lecţie dificilă... dar vitală, cel puţin pentru mine.
Zilele trecute am pus punct unei colaborări profesionale, cu o companie din U.S. M-am oprit înainte de-a intra prea tare… în horă... pentru că deşi banii erau buni, îmi mânca tot timpul din-afara slujbei de zi cu zi. Şi am atâtea idei la care lucrez în perioada asta, încât pur şi simplu valoarea acelor bani (aprox. $2.500-3.000 / lună) păleşte în comparaţie cu celelalte lucruri pentru care am nevoie de timp.
Simt cum fuge timpul… şi dacă aş avea 36 de ore într-o zi, aş avea cu ce le umple, zi de zi! Dintotdeauna mi-am dorit să am timp să pun în aplicare idei.
Plănuiesc ca de la un moment dat să pot şi trăi de pe urma acestor idei, iar până atunci, mă descurc.
Aşa că dintre timp şi bani, am ales timp. Am mai mare nevoie de timp, decât de bani (în condiţiile în care pot trăi decent).
Tu?
N-am idee de ce am deschis WordPressu’ si de ce incep sa scriu. O fac instinctual, cred!
Deci, despre ce e vorba…
Am ajuns (din nou) intr-un punct in care trebuie sa fac o alegere referitor la activitatea mea profesionala. In acest moment, am 3 optiuni concrete, cu inca una pe vine. Toate vin cu avantaje si dezavantaje. Daca fiecare optiune ar fi singura (si, deci, n-as avea de-ales), cel mai probabil m-ar satisface oricare dintre ele!
Asa ca da-i cu analizele: plusuri, minusuri, compatibilitate cu obiectivele pe termen scurt si mediu… dar de ce nu le pot departaja!?
Nu vreau sa fiu inteles gresit—nu ma plang! Dimpotriva, ma consider norocos ca am aceste optiuni. Dar nu le pot face pe toate si trebuie sa aleg.
Parc-am mai avut un post asemanator prin februarie :p. Atunci am ales bine. Sa vedem acum…
Continue reading →
filipcte@gmail.com
