În ultima vreme se discută mult despre data portability, cea mai recentă intervenție fiind a lui Sir Tim Berners-Lee, menționată pe Techcrunch.
Modelul clasic
De când au înțeles că pot câștiga bani din informațiile pe care le au despre useri, companiile care dețin aplicații software (și, inclusiv site-uri web) au făcut tot posibilul:
1. să strângă cât mai multe date, tot mai multe date;
2. să le țină închise, securizate, inaccesibile de către terți.
A funcționat și au făcut bani!
La revolución
Motivul pentru care Facebook a avut atât de mult succes (= adoptare în masă), în atât de puțin timp, este platforma pe care au pus-o la dispoziția developerilor. Facebook este unul din primii jucători mari care au văzut valoare în expunerea datelor, în deschiderea bazelor de date.
Chiar dacă încă le țin închise în interiorul Facebook, faptul că oricine poate dezvolta aplicații Facebook cu acces la toate datele fiecărui user (care folosește acea aplicație), e un mare pas înainte!
Apoi a venit OpenSocial de la Google, care atentează la pasul următor: comunicarea din exterior cu platformele de social networking.
Tot de la Google avem și Social Graph, un engine care încearcă să determine cu cine și ce relații ai, online, pe baza link-urilor. Check it out!
Așadar, dilema
Din punctul de vedere al utilizatorilor, au toate aceste site-uri dreptul să dețină datele noastre și să nu ne lase să le folosim în terțe aplicații?
I think not!
Dar din punctul de vedere al site-urilor care dețin date despre utilizatori… dacă până acum făceau bani din aceste date (de ex., prin advertising contextual și targetat), o deschidere a bazelor de date nu aduce, după sine, o gaură mare în buget?
Dacă oricine le poate accesa datele din exterior și folosi așa cum îi taie, mai au aceste date valoare?
Suntem martori la o tranziție subtilă de la web-of-data la web-of-services?
Ce urmează?
