23
Feb 08

Somnul e o risipă de timp, uneori

Atunci când sunt foarte entuziasmat de ceva, mă trezesc cu noaptea-n cap, fresh după 3-4-5 ore de somn, cu inima gata s-o ia la sănătoasa. Așa și azi, pentru că mă așteaptă o săptămână de maraton. De fapt, maratonul a a început zilele trecute. Sweet :) .

Peste câteva ore, începe primul Geek Meet în Craiova. Mi-a fost imposibil să ajung, tocmai din cauza maratonului. Nu am fost nici măcar în stare să înregistrez un scurt video de bun venit, să-l ruleze la întâlnire; ar trebui să mă obișnuiesc să vorbesc singur, uitându-mă la un pătrățel negru (camera video de la MBP)? Sorry…

Participanților la Geek Meet: să aveți o atitudine pozitivă față de tot ce se va întâmpla acolo și nu uitați că succesul întâlnirii nu depinde doar de organizatori și cât de bine au pus la punct detaliile, ci de absolut fiecare participant.
Cu siguranță unii vor spune, după, că a fost o întâlnire bună, iar alții o vor critica. Cred că fiecare va avea întâlnirea așa cum și-o va face. Eu sper să ne vedem la Geek Meet #2, Craiova! :)

  • Uneori, somnul sau lenevirea (fără gânduri precise), îţi auc nişte gânduri mai dosebite cu privire la problemele ce le ai de rezolvat şi care "te-au măcinat" înainte de culcare. Nu degeaba o vorbă veche spune "somnul, cel mai bun sfătuitor!"
  • WOW, de-abia astept sa aflu detaliile, Alin! :)
  • Geek Meet-ul Craiovean s-a terminat la ora 18:15.
    Sunt mort de obosit insa revin maine seara cu detalii despre eveniment.

    Fug sa mai lucrez ca maine organizam ceva cel putin la fel de important: "Cucereste Piata prin PR".

    PS: s-a cerut Geek Meet # 2, iar faptul ca lumea nu mai voia sa plece din sala, intareste feedback-ul ca a fost un eveniment reusit. Am sa mai vorbesc si eu dupa ce o sa mai apara feedback-uri pe blogurile celor prezenti.

    Plec sa mai lucrez pentru evenimentul de maine.

    Filip, data viitoare nu mai ai scuza :D, ne vedem in Craiova la intalnirile Geek.
  • E foarte misto sa dormi, Sau sa lenevesti pur si simplu in pat fara sa faci nimic. Sa stai asa si sa te gandesti fara sa te simti vinovat.
    Nu inteleg ce e cu toata agitatia asta.
  • Indeed.
  • la cluj ramane cum e stabilit nu?
blog comments powered by Disqus