January, 2010


15
Jan 10

CeeVee, baby!

Acum 2 ani și jumătate frământăm ideea unui serviciu de professional networking pentru IT. L-am numit jobber developer network (jdn) și l-am dus la stadiul de prototip funcțional + UI mockups + câteva idei de modele de business.
Apoi ne-am oprit, pentru că am investit mai mult timp în jobjob și jobberBase. La ideea unui serviciu de professional networking nu am renunțat, însă, ci am continuat să ne gândim, să discutăm, să căutăm un model fezabil…

Fast forward 1 an și ceva mai târziu, când ne întâlneam cu Lee, Max și Dan să discutăm un parteneriat între jobjob și CeeVee (care era în lucru atunci)—să legăm cele două servicii printr-un set de APIs, spre beneficiul tuturor.
Din lipsă de resurse și pentru că aveam alte obiective importante în acea perioadă, parteneriatul nu s-a întâmplat, însă am continuat să urmărim evoluția CeeVee și să frământăm conceptul nostru mai vechi.

În toamna 2009 ne-am apropiat de un model interesant pentru un serviciu “gen” CeeVee și chiar era să ne-apucăm să construim un prototip proaspăt, într-un efort de-o zi (în Fedex Day).

Între timp, Ciprian a început să discute cu Lee despre posibila achiziție a CeeVee de către Lateral.
Astfel, chiar înainte de Crăciun, CeeVee ajungea (neoficial la acel moment) sub umbrela Lateral.

Ieri am oficializat achiziția printr-un comunicat de presă emis de McCann, preluat de TechCrunch Europe, Ziarul Financiar și mulți alții.
Mulțumim pentru reacțiile, felicitările și încurajările de pe twitter!

Așadar, ce urmează?

CeeVee se integrează perfect cu puzzle-ul pe care l-am construit în ultimii 2 ani în industria de recrutare.
Pe termen foarte scurt, îl vom integra cu jobber. Apoi cu jobberBase, oferind astfel posibilitatea userilor CeeVee să candideze la joburi pe orice site powered-by-jobberBase, direct cu CV-ul de pe CeeVee. În acest moment există peste 150 de site-uri, în toată lumea, powered-by-jobberBase.

Pe termen mediu și lung, vom continua să dezvoltăm servicii de recrutare relevante pentru candidați, angajatori și administratori de site-uri de joburi. Industria de recrutare este un fel de dinozaur care se mișcă greu, un spațiu în care inovațiile se întâmplă rar și sunt întâmpinate cu maximă reticență. Citiți doar comentariile negative de pe TechCrunch! :)

Viziunea noastră este de a crea în industria de recrutare un spațiu propice creșterii.
Un spațiu în care toate părțile implicate să-și poată atinge obiectivele mai ușor, cu eficiență mai mare, prin folosirea de standarde și software care le face viața mai ușoară.
Un spațiu guvernat de principiul win-win.

Care credeți că sunt cele mai presante probleme pe care ar trebui să le rezolvăm? În recrutare, that is.


4
Jan 10

2010

E-aici, s-au făcut predicții, s-au scris resolutions, iar de azi începem să facem lucrurile să se-ntâmple. Oh, da!

Mă întorc după două săptămâni (extraordinare!) de odihnă și deconectare, două săptămâni în care am avut timp să mă gândesc la ce vreau să realizez în 2010 și să-mi prioritizez activitățile.

Clean-up

În 2010 am decis să-mi investesc timpul și energia în lucruri importante, lucruri care contează. Iar ca să pot face asta eficient, a fost nevoie să mă eliberez de factorii producători de zgomot:

  • Am înjumătățit lista de feed-uri pe care le urmăresc.

  • Nu am mai intrat pe twitter de 15 zile și nu s-a sfârșit lumea. Voi continua să stau afară pentru o vreme.

  • Am șters câțiva zeci de “friends” pe Facebook (și mai am încă vreo 300 de șters), obiectivul fiind de a fi conectat acolo doar cu familia și prietenii apropiați.

Goals

Pe lângă obiectivele profesionale (Lateral va scrie istorie în 2010!), iată câteva din lucrurile pe care mi le-am propus pe plan personal:

  • mă voi trezi în fiecare zi înainte de 6:30

  • vom citi întreaga Biblie, împreună cu soția mea

  • voi înota cel puțin de două ori pe săptămână

  • voi cumpăra o bicicletă și o voi folosi săptămânal

  • vom vizita Barcelona, Praga, Roma și Statele Unite

  • voi găti mai mult (cu Jamie în Italia drept inspirație)

  • vom începe GeekMeet in Iași, împreună cu echipa de-acolo

  • vom crește comunitățile locale GeekMeet

  • vom face cel puțin 12 episoade noi de StartCast

3… 2… 1… GO!

Don’t just get things done!
Make things happen.
(Gina Trapani)