November, 2009


29
Nov 09

NetCamp / Launch48 / Future Web

Mărturisesc că sunt un junkie de think fast, build quickly, release early. Cred cu toată convingerea că în 1-2 zile se poate crea cel puțin un prototip funcțional pentru aproape orice produs/serviciu web care există azi.

Meet Launch48

Launch48 este un eveniment “importat” din UK care își propune să lanseze câteva proiecte web în 48 de ore. Totul pornește de la câteva idei alese pentru a fi lansate în două zile, continuă cu dezvoltarea efectivă a proiectelor și, în final, acestea sunt prezentate publicului.

How crazy is that!?
I’m in. De data asta nu ca participant, ci ca “mentor”. Adică voi fi prezent pe baricade, ajutând echipele să livreze. Și despre asta e vorba, de fapt, să livreze un proiect funcțional la sfârșitul celor 48 de ore. Extraordinar!

Încă te mai poți înscrie cu idei, la http://p.ly/inscrierilaunch48ro. Nu ezita! :)

Startup School BCR

Este un workshop de 4 ore care își propune să concentreze tot ce ar trebui să știe un antreprenor pentru lansarea cu succes a unui proiect web. Este o ocazie unică de a participa la o întâlnire aplicată cu unii dintre cei mai cunoscuți antreprenori online din România.

Future Web

Este o serie de prezentări despre ce este nou, ce urmează și ce va influența dezvoltarea Internetului. Se va vorbi despre noi tehnologii, tendințele momentului și bune practici.
Yours, truly va vorbi în deschidere :) .

Iar la final… INTERNET PARTY!

Ziua de 9 decembrie se va încheia cu o petrecere în Club Promethevs. Campionat de wii, karaoke și multă, multă socializare!

Meet me there.


9
Nov 09

Explorra, GeekMeet, StartCast, Wave

Azi, 9 noiembrie 2009, e o zi importantă pentru noi pentru că am lansat live Explorra. Explorra este rezultatul muncii unei echipe de 18 persoane, pe o perioadă de 1 an de zile, iar ceea ce se vede acum este doar vârful unui aisberg. De-abia așteptăm să vă arătăm și restul! Până atunci, uite unde vreau eu să ajung cândva, în viața asta :) .

Primul GeekMeet în Constanța va avea loc pe 28 noiembrie și voi fi prezent. Vinovat de întâlnire se face Cosmin Chiru, căruia vreau să-i mulțumesc pentru inițiativă. Sper să ne întâlnim mai mulți la Constanța!

Săptămâna trecută v-am arătat numai puțin… așa, de gust… din StartCast. Pregătim următorul episod, în care-i vom avea ca invitați pe Vlad Stan și Radu Ticiu. Ambii au experiență cu startups și vom discuta despre startup-urile românești, cât de multe, cât de bune, dacă există oportunități pentru investitori… și multe altele :) . Estimăm să avem episodul gata pe începutul lunii decembrie.

Iată că am găsit întrebuințare și pentru Google Wave! Îl folosim cu succes pentru planificarea episoadelor StartCast, avem și un început timid de a-l folosi la planificarea întâlnirilor GeekMeet. Wave este cea mai bună platformă de colaborare pe documente. Am zis.

Busy-busy, dar tare fain!
Noapte bună :) .


4
Nov 09

StartCast

StartCast este un podcast în care prezentăm cele mai noi și interesante startups din România.
Online, acum, este un episod pilot în care prezentăm show-ul și vorbim tot felul de bălării :) . Ne-a ajutat să facem reglajele tehnice.

Facts / Randoms

1. Nu sunt obișnuit să-mi ascult vocea înregistrată. Mi se pare că sun ciudat. Dar e o provocare faină!

2. Să înregistrezi 10 minute de discuție coerentă, fără a izbucni în râs din nimicuri, e mult mai greu decât mi-am imaginat. Din fericire, Redi a reușit să salveze 7 minute—astfel că avem astăzi primul episod.

3. Mi-aș cumpără un microfon profesional, dar parcă aș face altceva cu $500+.

4. Prima lecție învățată: atunci când înregistrezi un podcast, ai nevoie de cineva care să conducă discuția și să mențină un ritm. Noi ne bazăm pe Alex, fără de care am fi ajuns la “dubla” #42 și nu ne-am fi oprit acolo.

5. Vrem feedback-ul vostru, vrem să aflăm care sunt acele startups despre care ați dori să aflați mai multe, vrem să facem un show interactiv. Țintim către un show live, cu interacțiune directă, dar încă nu suntem pregătiți pentru asta și avem nevoie de încălzire :) .

6. Am înscris feed-ul RSS în iTunes și așteptăm să fie activat. Până atunci, puteți asculta direct pe site sau să descărcați mp3-urile.

7. Pentru găzduirea mp3-urilor folosim Amazon S3.

8. Tagline-ul “podcast despre startups in .ro” nu e final, pentru că nu e ideal. “Startup-uri” e o struțo-cămilă, tagline 100% în engleză nu servește scopului, iar “companii care sunt la început” iese din discuție. Alte idei?

9. Logo-ul StartCast a fost conceput de pixelMOTION, ca răspuns câștigător la apelul nostru. Le mulțumim atât lor, cât și celorlalți care ne-au trimis propuneri.

Propunerile pentru logo-ul StartCast

În ordine alfabetică:

Alexandru Mârzan / pixelMOTION – câștigător
alexandru-1alexandru-2

Bogdan Pârcălab
bogdan-1bogdan-2

George Staicu
george-1george-2

Ioana Zamfir
ioana-1ioana-2

Răzvan Ursan
razvan

Vă mulțumim mult!

Să ne-auzim cu bine în episodul #1, peste 2-3 săptămâni! :)