14
Feb 08

GrepIT – concurs de informatică

Botoșani găzduiește, în perioada 21-23 martie, Concursul de Informatică Aplicată GrepIT, ediția a doua. Concursul este dedicat elevilor și studenților.

Doru Ștefănescu, coordonatorul GrepIT, spune:

Nu vom încerca să înlocuim vreun concurs de informatică sau să spunem despre concursul organizat de noi că este cel mai bun. Încercăm să venim în ajutorul elevilor care îl cer şi încercăm să le oferim o noua perspectivă asupra concursurilor. E adevărat că fiecare dintre concurenti încearcă să câştige, dar este foarte important cum câştigă şi câte prietenii a “legat” el la concurs. Din cauza aceasta, concursul este organizat de “elevi pentru elevi”.
Fiecare dintre noi are nevoie de prieteni care să împartăşească aceaşi pasiune şi la GrepIT împărtăşim pasiunea pentru IT din plin cu alţii.

Aproximativ acum două săptămâni, Doru mi-a scris un mail în care mi-a vorbit despre ceea ce fac acolo… am fost realmente încântat! :) Sunt 100% pe aceeași lungime de undă și am acceptat provocarea lui de a-i ajuta.

Printre altele, încă mai au nevoie de sponsori.
Astfel, dacă vrei să afli mai multe despre GrepIT, le poți scrie la officegrepit [at] gmail.com.

P.S. Cunoști alte evenimente/concursuri de acest gen?

  • Am lansat editia a 3-a concursului GrepIT. www.grepit.info
  • Alt concurs este InfoMatrix, concurs international (cu destul de multi participatin din afara Romaniei) pentru elevi de liceu si studenti si nu este numai de programare, avand si sectiuni de media, hardware (au fost niste robotei draguti anul trecut).

    Cat despre concursuri de algoritmica, cei pasionati cred ca deja le cunosc. Campion (organizat de Siveco si MEC), Infoarena (site de pregatire, organizeaza mai multe concursuri printre care si preONI).
  • Salut. Sunt unul din organizatorii GrepIT 2008 si vreau sa va anunt ca aceasta editie o sa fie mult mai interesanta si mai profesionista. Bogdan, ne-am bucura daca ai putea veni si la a 2-a editie.
    Si dupa cum scria si mai sus...inca mai avem nevoie de sponsori.
    Multumim tuturor pentru sprijinul acordat pana acum si va asteptam la Botosani.
  • Bogdan Gaza
    Eu am fost la GrepIT la prima editie, si a fost destul de interesant. Chiar daca a fost prima organizare si majoritatea proiectelor care au participat fusesera prezentate si la alte concursur, la final, s-a dovedit a meritat.

    Concursurile de informatica aplicata din Romania sunt destul de putine Cel mai mare si cel mai important este InfoEducatie(care se tine in tabara Galaciuc in august). La infoeducatie sunt multe proiecte interesante iar cei care jurizeaza (cel putin la sectiunea web) sunt studenti cu multe experienta in domeniu.
    Eu am participat si voi mai participa cat mai sunt in liceu la concursurile de genu te invata foarte multe lucruri ...
blog comments powered by Disqus