4
Jan 10

2010

E-aici, s-au făcut predicții, s-au scris resolutions, iar de azi începem să facem lucrurile să se-ntâmple. Oh, da!

Mă întorc după două săptămâni (extraordinare!) de odihnă și deconectare, două săptămâni în care am avut timp să mă gândesc la ce vreau să realizez în 2010 și să-mi prioritizez activitățile.

Clean-up

În 2010 am decis să-mi investesc timpul și energia în lucruri importante, lucruri care contează. Iar ca să pot face asta eficient, a fost nevoie să mă eliberez de factorii producători de zgomot:

  • Am înjumătățit lista de feed-uri pe care le urmăresc.

  • Nu am mai intrat pe twitter de 15 zile și nu s-a sfârșit lumea. Voi continua să stau afară pentru o vreme.

  • Am șters câțiva zeci de “friends” pe Facebook (și mai am încă vreo 300 de șters), obiectivul fiind de a fi conectat acolo doar cu familia și prietenii apropiați.

Goals

Pe lângă obiectivele profesionale (Lateral va scrie istorie în 2010!), iată câteva din lucrurile pe care mi le-am propus pe plan personal:

  • mă voi trezi în fiecare zi înainte de 6:30

  • vom citi întreaga Biblie, împreună cu soția mea

  • voi înota cel puțin de două ori pe săptămână

  • voi cumpăra o bicicletă și o voi folosi săptămânal

  • vom vizita Barcelona, Praga, Roma și Statele Unite

  • voi găti mai mult (cu Jamie în Italia drept inspirație)

  • vom începe GeekMeet in Iași, împreună cu echipa de-acolo

  • vom crește comunitățile locale GeekMeet

  • vom face cel puțin 12 episoade noi de StartCast

3… 2… 1… GO!

Don’t just get things done!
Make things happen.
(Gina Trapani)

  • Mă trezesc devreme pentru că așa mai câștig 1-2 ore pe zi, timp în care citesc, scriu și mă pregătesc mental pentru ziua care-mi stă înainte. Dimineața devreme e liniște, înăuntru și afară.

  • Jan

    Ma bucur sa aud ca renunti la twitter si facebook :)
    Poti sa incepi prin quitter icon pack: http://www.janlukacs.ro/quitte...
    In rest imi plac toate punctele, in afara de cel cu trezirea :))

  • ps

    Salut!

    De ce sa te trezesti inainte de 6.30?
    La ce ora te culci?

  • Sigur, anunță-mă când ai timp, căci eu sunt în continuare interesat! ;)

  • Mulțumesc, Cristian și Aurelian!

    Marius, vorbim zilele următoare? :)

  • Mult succes! Daca ai nevoie de un ghid pentru Barcelona stii unde ma gasesti :)

  • Sună bine obiectivele pentru 2010... doar o subliniere: au apărut ceva noutăți referitoare la GeekMeet în Iași?

  • Faine obiective!

    Mult succes, Filip!

  • La bazinul de lângă sala sporturilor. E cel mai bun pe care-l știu în Cluj, iar prețurile sunt mult mai mici ca în Oradea, de exemplu.

  • Ce locatii iei in considerare pentru inot in Cluj-Napoca? Preturile mi se par destul de mari pe-aici.

  • Un an nou excelent si sunt curios unde vei merge la inot ;)

  • Bafta in ce ti-ai propus si sper sa ne intalnim pe la inot! :-)

blog comments powered by Disqus